REȚEAUA DE APĂ DIN COMUNA BUTIMANU VA FI EXTINSĂ CU 21,4 KM
Vești bune pentru locuitorii comunei Butimanu! Rețeaua de apă va fi extinsă cu 21,4 km, în satele Butimanu, Lucianca, Ungureni și Bărbuceanu. De asemnea, vor fi realizate 814 branșamente. Președintele Consiliului Judeșean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a anunțat că a fost semnat contractul.
“Astăzi a fost semnat contractul de extindere a rețelei de apă în comuna Butimanu, pentru satele Butimanu, Lucianca, Ungureni și Bărbuceanu. Se va realiza extinderea rețelei de alimentare cu apă cu 21,4 km și vor fi reaizate 814 branșamente” a anunțat Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Judeșean Dâmbovița
Acest contract face parte din „Proiectul Regional de dezvoltare a Infrastructurii de apă și apă uzată din județul Dâmbovița″, proiect gigant cu o valoare de 450.000.000 de euro, de care vor beneficia locuitorii din 52 de localități dâmbovițene și Consiliul Județean Dâmbovița.