BĂRBAT DE 62 DE ANI, ÎN STARE GRAVĂ, DUPĂ CE S-A ACCIDENTAT CU ATV-UL
Accident grav la Bădeni, Runcu! Un bărbat de 62 de ani este rănit grav după ce s-a accidentat cu atv-ul. Imediat, la fața locului au ajuns ambulanțe de la Pucioasa și Târgoviște. Din primele date, bărbatul era în stare critică. În sprijinul ambulanțierilor au ajuns și medicii SMURD cu un elicopter. Aceștia l-au transportat pe bărbatul rănit la spitalul din Ploiești. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cum s-a petrecut exact accidentul.